Sindicaliştii botoşăneni au ajuns luni la Bucureşti pentru o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Ei şi-au pus astfel în practică anunţul făcut săptămâna trecută, când au protestat în biroul managerului Spitalului Judeţean Mavromati pentru că nu şi-au primit drepturile financiare, respectiv tichetele de masă.
Au făcut curs, dar n-au apucat să mai dea examen
Liderii au mers la minister pentru a căuta soluţii la problemele strict profesionale şi la drepturile salariale din sistemul sanitar botoşănean. Una dintre cele ridicate a privit sporurile personalului medical de pe secţia de radiologie.
„Era vorba de dreptul colegilor care au făcut curs pentru primirea competenţelor în radiologie, care nu s-au finalizat printr-un examen, din cauze care nu depindeau de dumnealor. Centrul de perfecţionare a medicilor şi a asistenţilor medicali s-a desfiinţat atunci şi încă nu s-a găsit formula, de doi ani de zile, să poată intra oamenii în competenţă”, a explicat
Octavian Dumitru, preşedinte Sanitas Botoşani.
Fără examen nu mai primeau sporuri
Lucrătorii de pe secţia de radiologie aflaţi în această situaţie erau nevoiţi printr-o hotărâre a instanţei să returneze banii proveniţi din sporurile ce le fuseseră plătite pentru că lucrau într-o zonă cu risc pentru sănătate. Potrivit liderului, instanţa ar fi condiţionat achitarea bonusurilor salariale în cauză de susţinerea acelui examen. În urma discuţiilor purtate pe această temă s-a obţinut acordul ca aceşti angajaţi ai spitalului să funcţioneze pe poziţia de asistent medical de radiologie, cu toate drepturile, până la susţinerea examenului de finalizare a cursurilor, dat fiind faptul că pe aceste secţii se înregistrează o deficienţă de personal.
CITEŞTE ŞI:
Temeri şi nemulţumiri în spitale cu muncă peste normă : Ne arestează pe noi