Deputatul oficial independent Nicolae Rebenciuc a vizitat sîmbătă la amiază sediul PD-L din strada Marchian. El a fost sruprins de reporterul
www.martorincomod.ro cînd a coborît din Dacia Logan a Parlamentului, a discutat în faţa fostei Trezorerii cu cîţiva democrat-liberali, iar apoi a intrat chiar în sediu. Dîndu-şi seama că a fost văzut acesta s-a cam fîsticit cînd a fost întrebat ce caută acolo.
„Am treabă cu Buhăianu”, a spus
parlamentarul. Deşi se afla chiar la PD-L, acesta a continuat să susţină că este independent, postură în care a spus la început că mai rămîne pînă anul viitor, pentru ca apoi să declare că va fi apolitic pînă în preajma viitoarelor alegeri. Cert este că îl sprijină pe Traian Băsescu.
„Acum normal că am să fac campanie pentru turul doi. Am promis şi fac fiindcă e de dreapta”, a afirmat
Nicolae Rebenciuc, care continuă să dea vina pe preşedintele PNL Botoşani pentru plecarea sa din acest partid
. „Eu am plecat din PNL datorită unor incidente care le-am avut cu PNL pornind de la Ţurcanu şi s-a continuat mai sus”, a mai spus
deputatul. Asemeni lui şi senatorul Liviu Câmpanu, plecat tot în această toamnă din PNL, a anunţat că votează cu preşedintele în funcţie al României.
Rebenciuc n-a stat decît în jur de cinci minute la PD-L întrucît Cătălin Buhăianu, pe care l-ar fi căutat, nu se afla acolo.