USR Botoșani somează public conducerea Nova Apaserv să demonstreze că ocupă legal funcțiile din fruntea operatorului de apă al județului. USR Botoșani solicită conducerii CJ să ia măsuri pentru a opri amatorismul și ilegalitățile de la Nova.
Societatea de alimentare cu apă a județului este condusă de doi directori ce nu au experiență în funcții de conducere, așa cum legislația din domeniu și concursurile organizate în alte județe o cer. Nu trebuie să ne mai mire lipsa calității serviciilor oferite de operatorul de apă, bătaia de joc față de cetățeni pe care o arată lipsa de reacție la avariile reclamate, la canalizările colmatate sau la gropile din asfalt. Cum altfel ar putea să funcționeze societatea, dacă managerii direcți nu îndeplinesc nici măcar condițiile legale ce se cer în alte județe. Experiența de 5 ani în conducerea unei întreprinderi publice de profil nu o are nici Liviu Nicolae Ștefan, directorul general și nici Alin Cirimpei, recentul director adjunct.
Conform CV-ului, Liviu Ștefan a fost pentru doi ani și jumătate director al filialei botoșănene a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, așadar nu avea experiență de conducere de specialitate la momentul intrării în funcție, mai exact pe 10 iunie 2021. Funcția anterioară de manager de proiect nu echivalează coordonarea unei unități de utilitate publică. Mai grav este, așa cum surse proprii au confirmat pentru USR Botoșani, că Alin Cirimpei a obținut documentele unor studii superioare de profil în luna noiembrie a anului trecut, pentru ca, în câteva luni să semneze un contract de mandat, evident fără experiența de conducere în specialitatea profilului cerută de lege. În februarie Alin Cirimpei era numit director adjunct, deși experiența anterioară a fost de angajat în firme de telefonie și instalații.
Botoșănenii nu pot ști cum a evoluat experiența managerială a noului director, întrucât pe site-ul Nova Apaserv directorul adjunct nu apare deloc, deși legea obligă la transparența acestor date. Însă ce să ne mai mire, dacă nici pe site-ul Consiliului Județean nu este respectată legea privind transparența publică? Rapoartele de evaluare a echipei de conducere a Nova Apaserv ar trebui publicate anual, conform legii, însă, ultimul raport publicat este din 2020. Cu alte cuvinte actuala conducere de la CJ refuză să facă publice performanțele echipei de conducere de la Nova. Oare de ce?
”Cerem public Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, să explice modul în care s-a aplicat legea pentru stabilirea conducerii de la Nova. Care au fost criteriile specifice de vechime în funcție de conducere, în condițiile în care pentru un membru în Consiliul de Administrație se cer 5 ani de vechime? De ce nu sunt făcute publice aceste informații? Să răspundem noi? Pentru că o căpușare a unei societăți prin angajările politice făcute zeci de ani și o falimentare (pentru a câta oară?) a operatorului județean de apă și canalizare se pot face doar prin lipsă de transparență. Doamna Federovici, opriți bătaia de joc de la Nova Apaserv!”,
este declarația deputatului USR de Botoșani, Andrei Drancă.
(Comunicat USR Botoșani)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024