Un localnic din comuna Roma a rămas fără hrană şi adăpostul pentru animale în urma unui incendiu, izbucnit în noaptea de luni spre marţi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de miezul nopţii.
La faţa locului s-au deplasat atât pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cât şi pompierii voluntari din comună. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, iar saivanul pentru oi, cu o suprafaţă de cca. 50 m.p., era distrus în totalitate. Totodată, exista pericolul ca flăcările să se extindă la un lan de porumb.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 10 pompieri militari şi voluntari, aproape cinci ore.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate culturile din vecinătate pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 30 tone de furaje şi adăpostul de animale, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 50.000 de lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 50.000 lei. Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată, se arată într-un comunicat al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Vezi și: Tone de furaje făcute scrum în urma unui incendiu provocat la Suharău
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024