15 iunie 2012. Întreaga suflare din Botoşani era şocată de vestea accidentului mortal în care a fost implicat Paul Secrieru, fost subprefect al judeţului Botoşani şi membru marcant al Organizaţiei de Tineret al Partidului Naţional Liberal, de profesie executor judecătoresc.
În după amiaza zilei de 15 iunie 2012 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă dar şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitate pentru a se deplasa către Huţani unde avusese loc un grav accident rutier. La faţa locului echipajele de ajutor au găsit un autoturism de teren marca Kia Sorento care s-a izbit într-un copac. Ocupantul maşinii rămăsese încarcerat.
Nimeni nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Paul Secrieru. S-a întâmplat într-o vineri când Paul de la Braşov, unde se pare că efectua nişte cursuri şi la ieşirea din Huţani carosabilul tocmai umezit de ploaie i-a fost fatal.
Slujbă la 1 an de zile de la decesul lui Paul Secrieru
Ziua de 15 iunie va rămâne adânc întipărită în memoria familiei lui Paul Secrieru care a dat un anunţ în presa locală pentru a comemora moartea celui pe care l-au iubit şi care i-au invitat prietenii la o slujbă religioasă. „
În timp ce durerea îşi face sălaş pentru totdeauna în sufletele noastre, ne adunăm puterile să învăţăm a trăi fără dragul nostru PAUL , plecat prea devreme în lumea de dincolo. O mamă şi o soră îşi strigă fiul şi fratele, şi-i caută urma paşilor dar şi momente trecute, rememorând vorbe, gesturi, priviri şi caută răspunsuri la întrebări rostite şi nerostite. Aceleaşi căutări şi şoapte de rugă vom înălţa la împlinirea unui an, când lumânările pomenirii vor fi mai multe decât anii trăiţi pe pământ . Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească alături de tata dragul nostru PAULICĂ . Elena şi Sînziana Secrieru reamintesc prietenilor că pot aprinde o lumânare pentru PAUL SECRIERU la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sâmbătă 15 iunie”, se arată în
anunţul făcut de
familie.
Paul Secrieru se odihneşte la Cimitirul Pacea din Botoşani alături de tatăl său,
Dinu Secrieru.
Dumnezeu să-i ierte!
CITEŞTE:
Şoc şi lacrimi la accidentul lui Secrieru : Unde-i Paul? – FOTOGALERIE & VIDEO