Cel puțin pentru o perioadă de trei ani de zile, aproximativ.
100.000 de euro a fost contravaloarea patinoarului care a fost cumpărat în noiembrie 2009 din Italia și care ierni la rând a fost pus la dispoziția botoșănenilor și a adus venituri consistente la bugetul local.
În prezent patinoarul a fost scos din funcțiune și pus la păstrare. Deocamdată.
”Patinoarul este pus la conservare, l-am dus la sediul din strada Codrului și l-am pus într-o magazie, după ce în fiecare vară îl lăsam acolo în parcare. O să vedem ce o să se întâmple cu patinoarul de la Cornișa și după două, trei sezoane vom decide ce vom face cu cel vechi”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Există și varianta prin care ambele patinoare să poat funcționa în paralel însă pe zone diferite, pentru a veni în întâmpinarea a cât mai multor persoane amatoare de mișcare pe gheață.
”Dar, de ce nu? Ideea este în primă fază să încercăm să evităm să le suprapunem pentru că veniturile sunt ale municipalității și într-o parte și în alta și noi vrem să promovăm complexul Cornișa ca și zonă prioritară de agrement”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Vechiul patinoar a fost achiziționat în mandatul de viceprimar a lui Florin Ghiorghiță.
Botoșăneancă celebră aleasă pentru un reality -show de senzație
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024