Unul dintre inspectorii din cadrul Oficiului pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Suceava care are atribuții de control în domeniul menționat, este urmărit penal pentru săvârșirea a unui număr de 11 infracțiuni comise în perioada august 2013- 24 octombrie 2015.
Acestea sunt: luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În mai multe rânduri a pretins și a primit sume chiar și de 3.000 de euro, pentru a nu-și îndeplini obligațiile de serviciu referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc. Banii au fost pretinşi de suspect, sub forma mascată a unui împrumut pe care nu l-a mai restituit ulterior, în cauză demonstrându-se că acest mod de operare devenise o practică a suspectului, adoptată în mediul patronilor de localuri care aveau acest domeniu de activitate, controlat de funcţionar.
În perioada mai - iunie 2015 , a primit 200 de lei, de la fosta soţie a unei persoane controlate, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionar, în sensul neefectuării unor controale specifice domeniului de activitate al jocurilor de noroc la întreprinderea individuală a fostului său soţ, I.I. din Botoșani, unde sunt exploatate aparate de joc tip slot – machine. Printre altele, la data de 14 iunie 2015, a primit suma de 1.000 de lei în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionar, în sensul neefectuării de controale specifice jocurilor de noroc la întreprinderea individuală unde exploatează aparate de joc tip slot – machine.
Caracatița jocurilor de noroc - CUM îi proteja pe patroni polițistul de la investigații criminale
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile