Numărul total al salariaţilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a scăzut sub 1.000, în condiţiile în care în luna iulie a anului 2009, erau înregistraţi 1.200 de angajaţi. Numai în acest an, un număr de 14 salariaţi ai instituţiei au părăsit sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului. Un deficit acut de personal este înregistrat la centrele din Truşeşti şi Dersca unde personalul este nevoit să efectueze ore suplimentare.
Potrivit datelor furnizate de conducerea DGASPC, momentan numărul salariaţilor aflaţi pe statele de plată este de 998. Şi asta în condiţiile în care, la data de 1 iulie 2009, când conducerea instituţiei a fost preluată de Liviu Rădăşanu, numărul salariaţilor era de 1.200. Între timp, o parte din personal a părăsit sistemul atât în urma pensionărilor, cât şi a nerevenirii din concedii fără plată. La momentul actual, instituţia are înregistrate 150 de posturi vacante, care sunt blocate de o
ordonanţă de Guvern şi 40 de locuri suspendate, privitoare la concedii maternale, sau la posturile sindicaliştilor. „
Din total organigramă avem 150 de posturi vacante la acest moment care momentan nici nu pot fi ocupate întrucât efectele ordonanţei 34/2009 au fost prelungite şi în acest an. Avem un număr de 40 de locuri de muncă suspendate, fie parţial prin acordul părţilor, fie pentru perioada de creştere a copilului. S-au înregistrat în cadrul instituţiei noastre un număr de 14 plecări de la începutul anului. Cele mai mari probleme de personal le întâmpinăm la centrul de la Truşeşti şi de la Dersca”, a afirmat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. De asemenea, un îngrijitor, un funcţionar public şi un instructor de educaţie nu au mai revenit din concediu fără plată pe perioadă maximă de trei luni de zile, în acest fel încetând şi relaţiile de muncă cu instituţia.