Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (SCDCOC) Popăuți, condusă de Ionică Nechifor, a obținut o finanțare care îi va schimba radical aspectul.
Cu fonduri de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, acordate prin intermediul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, proiectul ”Reparații capitale clădiri aferente SCDCOC Popăuți, județul Botoșani” a devenit realitate.
Investiția este în valoare de 16 milioane de euro. Iar Ionică Nechifor a anunțat că lucrările sunt în plină desfășurare.
Ionică Nechifor, director Stațiunea Popăuți
„După 30 ani de declin astăzi putem vorbi de concretizarea unui obiectiv pe care îl aveam doar în vis: modernizarea Stațiunii de Cercetare Popăuți cu 16 milioane de euro! Lucrările sunt în plină desfășurare, iar în final așa o să arate Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare Popăuți! Dumnezeu să ne ajute să finalizăm lucrarea! ”
Avantajele modernizării SCDCOC Popăuți decurg din reabilitarea constructivă a laboratoarelor, adăposturilor pentru animale, cât și a celorlalte clădiri, care vor prezenta o nouă estetică și un etalon pentru crescătorii particulari de ovine și caprine, atât din țară, cât și din străinătate.
Unitatea este în momentul de față singura Staţiune de Cercetare la nivel național, dar și european în care se fac cercetări pe ovine de rasă Karakul de Botoșani.
Vezi în video atașat mai jos cum va arăta Stațiunea Popăuți după modernizare
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile