În urmă cu 132 de ani, pe 17 iunie 1889, Mihai Eminescu era condus pe ultimul drum.
Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului – un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi – se poate observa că Eminescu a fost înmormântat pe o vreme ploioasă și mohorâtă, unii dintre cei prezenți având în mână umbrele, după cum observa și Augustin Z. N. Pop în cartea sa, Pe urmele lui Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani, și a fost înmormântat pe 17 iunie, în Cimitirul Bellu din București.
În acea zi de iunie ploios, corpul poetului a fost așezat spre închinare în Biserica Sfântul Gheorghe, din București, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad.
Arhimandritul Mihail Daniliuc redă din desfășurarea tristului eveniment:
„La slujba de la Sfântul Gheorghe, răspunsurile la strană au fost date de corul Mitropoliei, dirijat de C. Bărcănescu, unul din adevărații amici de-ai poetului. G. D. Scraba, în cartea Amintirea lui Mihai Eminescu, afirmă că la finalul slujbei corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor, asistența fiind profund marcată de melodie, dar mai ales de stihuri, care acum deveniseră parcă un dangăt de clopot ce bătea cadențat la ușa sufletelor celor prezenți. Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim redactor la ziarul „Adevărul”. Spicuim din el câteva cuvinte: „… acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit”.
După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Belu. Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum al acestei vieți până la bolțile veșniciei, se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii. În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului.”
„Condoleanțele studențimii adunate în număr mare au fost rostite de tânărul Gheorghe Calmuschi, originar din „Betleemul” lui Eminescu. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: „…Și noi care te-am iubit și te-am prețuit atât de mult îți vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău și-l vom corona cu flori de tei, pronunțând numele Eminescu, care conține în el așa de mult, cât o lume întreagă”.
Trista adunare a pornit apoi pe Calea Victoriei către locul dinainte pregătit în cimitirul Bellu, parcela 9, unde Eminescu a fost coborât în reavănul pământ pentru a se odihni o vreme. Era spre seară. Soarele cobora către amurg, parcă vând să imite asfințitul celui ce ne-a ajutat să înțelegem bătaia inimii, să cunoaștem alte lacrimi, să deslușim resorturile cele mai adânci ale existenței, să trăim doruri nesfârșite și iubiri celeste”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
