Controalele au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, precum și verificarea persoanelor aflate în izolare sau în carantină la domiciliu.
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-Cov 2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au fost desfășurate în sistem integrat și au avut drept obiective, prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la pericolul la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.
Acestea au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, precum și verificarea persoanelor aflate în izolare/ carantină la domiciliu.
Astfel, în ultimele 48 de ore, în cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 2.300 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor privind carantina/izolarea la domiciliu.
De asemenea, au fost verificate peste 500 de locații de interes și peste 200 de mijloace de transport.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.500 de lei, dintre acestea, 34 de sancțiuni fiind aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care aceasta este obligatorie, iar o sancțiune a fost aplicată unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
”Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV 2”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024