Conferința de lansare a proiectului a avut loc astăzi în sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Botoșani.
Primăria Botoșani în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a semnat pe 24 noiembrie 2022, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului: „Închidere SST neconforme în Municipiul Botoșani, județul Botoșani”.
Iar astăzi a avut loc conferința de lansare la care au luat parte mai mulți invitați, de la directori de instituții la echipa de implementare a proiectului.
Mai întâi, managerul de proiect, Bogdan Bețenchi, i-a dat cuvântul primarului Cosmin Andrei.
Edilul orașului a susținut că prin această finanțare se rezolvă o problemă ce datează de foarte mult timp. În valoare de 2,4 milioane de euro (12,3 milioane de lei), proiectul ce va fi implementat la nivelul municipiului Botoșani practic se referă la închiderea stațiilor de stocare temporare (SST) neconforme.
„Încă o problemă istorică a municipiului Botoșani își găsește rezolvarea cu ajutorul finanțării europene. Iată că acum cu această oportunitate de finanțare am ajuns să lansăm proiectul pentru închiderea in SITU a depozitelor temporare de la marginea municipiului Botoșani și să facem pași importanți pentru protecția mediului integrându-ne în Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor la nivelul județului Botoșanilor.
O oportunitate extraordinară care nu ar fi putut fi accesată fără finanțarea europeană de care beneficiem astăzi și care este o provocare pentru toți colegii mei din unitatea de implementare a proiectului și sunt convins că o vor duce la bun sfârșit prin achizițiile pe care le-au făcut. Aș vrea să mulțumesc, de asemenea, dlui viceprimar Buhăianu, care s-a implicat în acest proiect și a făcut în nenumărate drumuri și discuții cu Ministerul Mediului pentru finanțare și a celorlalți care au făcut posibilă scrierea cererii de finanțare care a fost aprobată”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Ulterior, Bogdan Bețenchi a prezentat proiectul, de la perioada implementării la obiectivele specifice.
„Aceste spații de stocări temporare sunt situate în intravilanul municipiului Botoșani, la circa 100 de metri de drumul național DN 29 D Botoșani – Trușești, în zona limitrofă a depozitului închis în 2016”,
Bogdan Bețenchi, manager de proiect.
Perioada de implementare este de 18 luni, respectiv între 24 noiembrie 2022 – 30 aprilie 2024.
Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității municipiului Botoșani de a gestiona/reduce/elimina riscurile generate de substanțele periculoase și deșeuri municipale, în cele 18 luni de implementare a proiectului.
Obiectivele specifice propuse sunt:
-3 depozite temporare de deșeuri municipale închise conform prevederilor legale;
-1 ghid de bune practici cu privire la închiderea depozitelor temporare de deșeuri municipale. Acest ghid poate fi preluat și de alte autorități publice pentru locațiile proprii contribuind astfel la creșterea capacității de gestionare a riscurilor determinate de substanțele periculoase din corpul depozitelor.
- 1 campanie de informare și promovare (3 evenimente informare pe parcursul proiectului; 2 întâlniri de conștientizare cu privire la impactul substanțelor periculoase și a deșeurilor municipale asupra mediului și sănătății publice;)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024