25 februarie 2016. Două luni împlinite de la ziua cețoasă de decembrie, prima din cele trei ale Crăciunului, când a avut loc accidentul tragic în care și-au pierdut viața Cosmin Balahura și tatăl lui, Viorel. Două luni în care au curs tot felul de acuzații care au fost acoperite într-un final de o tăcere care-i lasă pe oamenii legii să cerceteze ceea ce s-a întâmplat pe bucata de drum de la Cucorăni.
Anchetatorii au reușit într-un final să le audieze, după o lungă spitalizare, și pe cele două femei care s-au aflat în autoturismul Dacia. Gabriela Balahura și Ema Șuleap au fost externate din spital, deși nu în același timp și au ajuns în fața ofițerului de caz din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean pentru a povesti ce s-a întâmplat, luni, 22 februarie 2016. Ele își amintesc se pare, cu exactitate, ce s-a întâmplat în prima zi de Crăciun, în secundele ce au precedat impactul fatal.
Între timp, ancheta își urmează cursul firesc.
”Procedural, în cauză continuă administrarea de probatoriu, urmând ca în perioada imediat următoare să fie dispusă și efectuarea unei expertize tehnice, spre lămurirea aspectelor ce țin de mecanismul producerii accidentului” – Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ
Dosarul urmează să fie trimis cel mai probabil în cursul săptămânii următoare la Institutul Național de Expertize Criminalistice de la Iași. Expertul care va prelua cercetarea acestuia urmează să stabilească, din punct de vedere tehnic ce s-a întâmplat în ziua de 25 decembrie 2015. Va examina documentele din dosar dar și cele două autoturisme. Tot expertul este persoana îndreptățită să ofere răspunsuri atât cu privire la mult-discutatele urme de frânare sau a acului de la vitezometrul mașinii VW Touareg, în cazul căruia plouă cu acuze că ar fi circulat cu o viteză mult prea mare pentru condițiile de drum din acea zi.
Tehnic, expertul va putea estima care a fost viteza cu care se presupune că au circulat ambele autoturisme.
Polițiștii criminaliști așteaptă și redactarea raportului final al necropsiilor celor doi decedați dar și rezultatele toxicologiei care au fost efectuate de Institutul de Medicină Legală Iași.
După finalizarea cercetărilor de la nivelul IPJ Botoșani, dosarul va fi trimis ulterior către procuror. La acest stadiu pot fi reluate toate etapele parcurse deja și dacă situația o va impune, procurorul poate cere reaudierea tuturor persoanelor care au o calitate în acest dosar.
La acest moment, toate circumstanțele duc la premisele unei anchete de durată, iar trimiterea în judecată ar putea fi făcută cel mai probabil peste câțiva ani. Într-un final, completul de judecată va fi cel care va avea cuvântul final cu privire la gradul de vinovăție al fiecărei părți implicată în accident.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024