Angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se află încă în plină monitorizare a 20 de focare de infecţie din judeţul Botoşani cu suspiciune de anemie infecţioasă în cazul cabalinelor.
La nivel judeţean numărul acestora a fost de 36, însă prin activitatea desfăşurată de inspectorii sanitari veterinari s-a reuşit stingerea a unui număr de 16 şi înlăturarea pericolului. Mai mult, deţinătorii acestor animale bolnave au fost despăgubiţi de stat. Potrivit Conducerii DSVSA mai există încă suspiciuni în cazul a 20 de presupuse focare unde, în gospodăria în care ar fi fost depistat un cal bolnav ar mai fi şi un al doilea, în cazul căruia se vor preleva probe din trei în trei luni. Ulterior, în cazul în care rezultatul analizelor va fi negativ, focarul va fi declarat închis.
„
Cetăţenii au pus iniţial nişte probleme dar pînă la urmă am scăpat de anemia infecţioasă. Mai avem acele focare în care în gospodărie a mai existat încă un cal şi atunci suntem obligaţi prin lege să mai facem două recoltări pentru a fi siguri că acea gospodărie nu mai există risc de anemie infecţioasă după care declarăm focarul închis. Deci au fost 36 de focare, cu cîte un singur cal pe gospodărie, a fost sacrificat, despăgubit fără nici o problemă, dar în gospodăriile în care mai exista încă un caz se mai fac două recoltări”, a declarat
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA. Proprietarii animalelor bolnave au fost despăgubiţi cu sume cuprinse între 1.500 şi 3.500 de lei. Localităţile unde mai sunt suspiciuni de focare de infecţie sunt : Curteşti, Ionăşeni, Cătămărăşti Vale, Cerviceşti, Baisa, Cătămărăşti Deal ( comuna Mihai Eminescu), Prăjeni, Roma, Suliţa, Albeşti, Cristeşti, Truşeşti, Frumuşica sau Flămînzi. Potrivit medicilor veterinari, anemia infecţioasă este o boală incurabilă, care se transmite prin intermediul muştelor hematofage sau prin intermediul instrumentelor de potcovit nesterilizate.