Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care va fi alocată o sumă de 20 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa.
Asta după ce, investiția a suferit o serie de modificări ca urmare, spune conducerea Primăriei, a unor erori de proiectare. Prin proiectul de hotărâre s-a aprobat includerea pe lista de investiții pentru anul 2016 a parcului Cornișa, valoarea estimată pentru finalizarea lucrărilor ce a fost stabilită la 20 de milioane de lei , fără TVA. Cel mai probabil se va contractat un împrumut de la Ministerul Finanțelor. Înainte de a se adopta acest proiect au existat mai multe intervenții din partea consilierilor locali care au cerut explicații privitoare la motivele de întârziere.
Consilierii au mai dorit să știe dacă ultimul termen și anume luna iunie a anului 2016 va fi respectat și nu se va repeta istoria celor anterioare. A oferit mai multe explicații vis a vis de acest proiect, city-managerul Adriana Zăiceanu în calitate de manager de proiect care a arătat că Primăria Botoșani nu este singura aflată în această situație. ”Sunt și alte municipalități care întâmpină probleme și mă întreb dacă primesc aceeași săpuneală în Consiliul Local”, a spus printre altele Adriana Zăiceanu. Proiectul a fost votat cu o singură împotrivire a lui Paul Onișa. (G.E.)
CITEȘTE: Cornișa prinde contur: UITE cum arată acum – GALERIE FOTO cu ultimele intervenții
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile