Medicii din Iași au depus un efort uriaș pentru ca eleva din Botoșani să primească o nouă șansă la viață normală. Însă nu sunt uitați nici salvatorii care au intervenit primii și care au crescut considerabil șansele Alexiei, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului ieșean.
Echipa de medici de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași a reuşit, după 20 de ore petrecute în sala de operaţie, să replanteze braţele fetei de 15 ani, una dintre victimele care se afla în autocarul din Botoșani răsturnat la intrarea în municipiul Paşcani în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. Fetiţa este detubată, respiră singură. Sperăm să aibă o evoluţie bună. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi să intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85 la sută”,
Dr. Sidonia Susanu, coordonator Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă - Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi
(dr. Sidonia Susanu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași)
Alexia va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei, îi încurajează pe medici cu privire la evoluția foarte bună.
Fata din Botoșani va rămâne internată la ATI în următoarele 5-7 zile pentru tratament suportiv, urmând ca apoi să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale.
„Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase a membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate”,
Dr. Sidonia Susanu, coordonator Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă - Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi
Potrivit medicului din Iași, tratamentul Alexiei a început încă de la locul accidentului şi a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Paşcani.
”Mulţumesc colegilor din Paşcani, medicului anestezist care s-a ocupat de acest copil şi care a făcut primele manevre de resuscitare şi tratament intensiv al copilului, care e o intervenţie de lungă durată. Acest lucru este extraordinar pentru că doar având un punct de pornire foarte bun se pot face tratamente de o asemenea amploare. Un lucru extraordinar de benefic pentru copil a fost faptul că a fost adusă extrem de repede în serviciul în care s-a efectuat şi intervenţia chirurgicală. Aceasta se datorează colegilor de la SMURD, în special dr. Graur, care a supravegheat copilul pe timpul transportului. Colegii din terapie intensivă au fost primii care au acordat terapia suportivă a pacientei”,
doctorul Sidonia Susanu.
„În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil. Bineînţeles, colegii care au primit-o în UPU au coordonat practic întreaga echipă. A fost acordat întâi tratamentul, dr. Fermeşanu este cea care ne-a pus la dispoziţie informaţii înainte ca pacienta să ajungă în spital, noi fiind deja pregătiţi până la sosirea copilului pentru ceea ce urma să realizăm.
Acest tip de intervenţie chirurgicală are o evoluţie predictibilă.
Medicii anestezişti, în special dr. Lavinia Ionescu, a fost pregătită cu tot ce s-a impus pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului. Replantarea unor segmente mari amputate de membre superioare este posibilă doar în condiţiile în care se efectuează continuu epurare extrarenală, plasmafereză, în timpul efectuării intervenţiei chirurgicale în sala de operaţie. Fără aceste manevre de terapie intensivă suportivă nu poate fi executată replantarea unui segment amputat de o asemenea dimensiune”,
a completat dr. Sidonia Susanu.
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024