Timp de două zile, acțiunile forțelor de ordine, pentru limitarea răspândirii virusului, s-au derulat în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
În perioada 13-14 martie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, dar și mijloace de transport în comun.
Pe raza județului au fost organizate 16 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 153 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 200 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 35.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 162 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu, iar 33 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea în afara locuinței pe timp de noapte.
Începând cu data de 14 martie 2021, ora de la care este interzisă circulația în afara locuinței a fost modificată, astfel că începând cu ora 22:00 cetățenii se pot deplasa în afara locuinței doar cu declarație pe propria răspundere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024