La ceas de seară vă prezentăm evenimentele zilei, așa cum au fost redate ele de Botoșăneanul.
La miezul nopții de marți spre miercuri un botoșănean și-a pierdut viața în propria casă:
Am aflat din nou că distanța dintre dragoste și ură este uneori imperceptibilă și se poate lăsa inclusiv cu procese:
Cum la privat, acolo unde nu prea există nici program clar de lucru și nici libere cu duiumul, sindicatele există doar pe hârtie, la Botoșani protestează din nou bugetarii. Data asta este rândul celor din MAI:
Polițiștii botoșăneni ies în stradă: Sunt discriminați la salarii, CARE este principala nemulțumire
La amiază am avut și o veste bună:
Iar seara ne-a trimis parcă înapoi timp, în ani pe care îi credeam uitați:
Comentariul zilei de pe forumul ziarului aparține unui botoșănean fericit că românii au scăpat de Raluca Turcan. Bine, doar din Guvern, că în Parlament încă este.
”Fără cei șapte ani de acasă, cam așa ar fi catalogat ”in traducere libera” comportamentul acestei nulități răzgâiate care mai avea puțin și ne lasa să murim inainte de a vedea pensia pentru care ar fi trebuit să muncim de pe la 15 ani și până la 70(șaptezeci) in acceptiunea ei. Are mamă, are tată? Că a avut o atitudine de ură totală si razbunare pe oameni de parcă nu ar fi fost crescută intr-o familie de români care au trecut prin greutăți, au cunoscut boala și necazul. Acum românii răsuflă linistiți că i-a salvat Budăi.Ar face bine să tacă si sa se ascundă de rușine pentru tot”progresul” cu care ”ne-a onorat”.Nouă ne este rușine că e din Botoșani”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024