An de an, la 25 martie, este celebrată ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Prima recunoaştere oficială a Poliției datează din vremea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, având misiunea asigurării ordinii publice. Aproape 4 decenii mai apoi, în 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus la punct structura Poliţiei, ale cărei competenţe au fost extinse.
Botezată Miliţie în vremea comuniştilor, Poliţia şi-a recăpătat denumirea după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi “obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.
Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Poliţiştii, aceşti oameni deosebiţi, care îndeplinesc fiecare misiune, de multe ori, contracronometru, cu pasiune, în ciuda riscurilor, oameni speciali, care aplică legea cu integritate, îşi iubesc, înainte de orice, profesia, dedicându-i timp nesfârşit, este mesajul postat de administratorii paginii de Facebook Atenție Poliția Botoșani.
”Sunt oameni care au curajul să-şi pună oricând vieţile în pericol pentru a-şi proteja semenii. Prin devotament şi onoare, poliţiştii aşteaptă o singură răsplată: încrederea şi respectul comunităţii”.
La Mulţi Ani tuturor poliţiştilor!
(Foto: Atenție Poliția Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024