Întreruperea intempestivă a apei ar putea aduce SC Nova Apaserv SA în situaţia de a plăti daune companiilor a căror activitate a fost afectată. Iar sumele solicitate, cel puţin într-unul dintre cazuri, nu sunt tocmai mici.
SC Rolana Tex SRL a fost nevoită joi să oprească producţia, care nu a putut fi reluată nici vineri. Pierderile se ridică, potrivit reprezentanţilor societăţii, la circa 180.000 de euro pe zi. Întrucât consideră că, „aşa cum am obligaţii faţă de Nova Apaserv, aşa am şi drepturi”, ei se vor adresa întâi firmei de asigurare cu care au contract şi este foarte posibil ca aceasta să se îndrepte împotriva operatorului de apă şi canalizare.
„Cu toate că are monopol, ar fi trebuit totuşi să fie o relaţie contractuală cu obligaţii şi drepturi de ambele părţi. Pur şi simplu ne-a tratat cum este obişnuit să trateze un client”,
Agnes Holcă (foto), director general SC Rolana Tex SRL.
Daunele produse ar putea însă creşte din cauza neonorării la timp de către fosta „Melana” a unor comenzi tocmai ca urmare a lipsei apei.
„Cei de la Nova Apaserv ar trebui să îşi asume acest fapte cu seriozitate şi nu doar cu comunicate de presă bâlbâite, că nu aşa se face producţie în România şi nu aşa se poate trăi în continuare în România (…).”,
Agnes Holcă, director general SC Rolana Tex SRL.
Aceasta a arătat că şi-ar fi putut constitui rezervele necesare de apă pentru a continua funcţionarea fabricii în doar patru ore, dar că, asemeni tuturor botoşănenilor, a aflat prea târziu de întrerupere.
„Nu se poate aşa ceva. Şi un câine ai grijă de el să-i dai o lingură de apă când pleci de acasă”,
Agnes Holcă, director general SC Rolana Tex SRL.
Nici vineri nu s-a putut lucra din cauza debitului scăzut al apei.
„Ceva apă înseamnă ceva apă care picură la robinet. Într-o fabrică nu poţi să lucrezi cu ceva apă”,
Agnes Holcă, director general SC Rolana Tex SRL.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024