Şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a anunţat duminică, la videoconferinţa cu prefecţii organizată la Guvern, că în judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Sibiu, temperaturile vor scădea, în următoarele două nopţi, până la minus 28-31 de grade Celsius. Ca atare, instituţia a hotărît să institie cod portocaliu pentru cele şapte unităţi administrativ-teritoriale. Acesta este valabil de duminică şi pînă miercuri dimineaţă.
"În nopţile de 24/25 şi 25/26 ianuarie, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi în judeţele Braşov, Harghita şi Covasna se vor înregistra temperaturi extreme, cu valori minime ce vor coborî sub minus 26 de grade", se menţionează în
avertizarea de cod portocaliu a ANM. După data de 27 ianuarie va fi ridicat codul de frig în ţară, probabil însă cu excepţia judeţelor Suceava şi Botoşani.
Premierul Boc cere măsuri speciale anti ger
Date fiind toate aceste lucruri, premierul Emil Boc a solicitat autorităţilor judeţene în cadrul videoconferinţei cu prefecţii să intensifice eforturile pentru a preveni, în primul rând, decesele şi problemele legate de accidentele din trafic.
“Nimic nu este mai important decât salvarea vieţilor umane şi, de aceea, vă cer să luaţi toate măsurile necesare pentru ca nici o persoană să nu aibă viaţa pusă în pericol”, a afirmat
primul-ministru. Şeful Executivului a solicitat prefecţilor să ofere ajutor persoanelor care au rămas blocate în trafic, din cauza zăpezii. De asemenea, primul-ministru a cerut responsabililor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, din Ministerul Sănătăţii şi din poliţiile locale să identifice toate situaţiile în care oameni fără adăpost sau bolnavi pot fi victime ale frigului şi să le ofere adăpost. În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, s-au consemnat patru decese din cauza gerului.