Statul vrea să acorde fonduri europene de până la 40.000 de euro unor tineri care nu sunt încadrați în vreo formă de învățământ și nici nu lucrează.
Bani cu care să-și deschidă mici afaceri. Cei care au urmat școala profesioală sau liceul tehnologic, chiar și fără bacalaureat, ar urma să fie avantajați.
Informațiile apar în două propuneri de ghiduri ale solicitantului pentru Programul Operațional Capital Uman, lansate în dezbatere de autoritatea de management din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Ministerul a scos în dezbatere publică propunerile de ghiduri ale solicitantului pentru Programul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri NEETs, în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Tinerii NEET sunt cei cu vârste de 16-24 de ani, care nu sunt înadrați în nicio formă de învățământ și nici nu au serviciu.
Conform propunerilor de ghiduri, dintre tinerii NEETs două categorii ar putea fi incluse în aceste programe antreprenoriale:
Tinerii NEET care au finalizat învățământul obligatoriu fie vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant, fie vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului sau vor putea opta pentru programele formare profesională.
Tinerii NEET ușor ocupabili fie vor fi plasați de către AJOFM pe un loc de muncă vacant, fie vor fi cuprinși într-un program de sprijin financiar pentru înființarea de întreprinderi și consiliere și formare în domeniul antreprenoriatului sau program de formare profesionala. (Sursa: News Paşcani)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024