Marți, 9 noiembrie, s-a încheiat șirul celor 40 de Sfinte Liturghii săvârșite în parohia Tudor Vladimirescu, unde timp de 20 de ani a păstorit Pr. Ionuț Miorcăneanu.
„Şi precum pe pământ l-ai pus pe robul Tău slujitor în Biserică, aşa arată-l şi la altarul Tău cel ceresc, Doamne. De vreme ce între oameni l-ai împodobit cu vrednicie duhovnicească, primeşte-l neosândit şi în mărirea îngerilor Tăi. Tu ai preamărit viaţa lui pe pământ, Tu îndreptează şi ieşirea lui, spre iertarea sfinţilor Tăi; şi sufletul lui numără-l cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie”, citim în Rugăciunea a 2-a din Rânduiala înmormântării preoţilor.
Marți s-a încheiat șirul celor 40 de Sfinte Liturghii, săvârșite în parohia Tudor Vladimirescu, unde timp de 20 de ani a păstorit Pr. Ionuț Miorcăneanu.
Liturghia a fost săvârșită de către un sobor de preoți, iar protia a fost făcută de către pr. Protopop Constantin Macuc, totodată răspunsurile la strană au fost date de către preoți din cadrul Protopopiatului Săveni.
Pr. Ionuț a plecat la Domnul în ziua de 26 septembrie 2021, într-un tragic accident de mașină.
”Mulțumim preoților din cadrul Cercului Pastoral și tuturor celorlalți părinți, care s-au rânduit să slujească aceste Sfinte Liturghii. Totodată, aducem mulțumiri acelor enoriași din parohie, care s-au ostenit ca În fiecare zi din această perioadă să nu lipsească cele necesare pentru pomenirea părintelui Ionuț”,
Cercul Pastoral ”Sf.Mc. Efrem cel Nou” Avrămeni
(Foto: Cercul Pastoral ”Sf.Mc. Efrem cel Nou” Avrămeni)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024