Mobilizare maximă pe șantierul de la Aeroportul Iași unde lucrează 450 de muncitori și ingineri.
Echipele montează fațadele pe întreaga suprafață a noului terminal, se ocupă de compartimentările interioare și pun cadrele metalice pentru geamuri (în partea dinspre platformă), iar foarte curând vor monta și sticla.
Au fost instalate o parte din echipamentele de securitate și sistemele de climatizare, și au fost finalizați stâlpii de susținere pentru cele trei airbridge-uri, care vor ajunge luna viitoare. De asemenea, în zona de Sosiri au fost instalate benzile de transport bagaje, restul urmând să fie livrate până în octombrie, iar la parter muncitorii au început deja să monteze gresia.
În paralel, se lucrează la parcarea din fața terminalului T3, unde s-a turnat stratul de beton și se montează bordurile. Pe o porțiune din parcarea ce ajunge în dreptul terminalului T4 s-a aplicat un strat de asfalt, iar pe întreaga suprafață a parcării se lucrează la rețeaua de utilități, canalizare și telecomunicații. Urmează extinderea lucrărilor în parcarea din zona terminalelor T1 și T4, și reconfigurarea căilor de acces în fața celor patru terminale.
„Mai sunt cinci luni până la data la care trebuie să finalizăm lucrările din acest proiect complex, care cuprinde: terminal nou (T4), parcare auto extinsă, parc fotovoltaic, noi căi de acces, astfel încât în primele luni din 2024, noua infrastructură să devină funcțională. Este un efort imens din partea partenerilor noștri - Strabag și Medos -, prezenți zilnic pe șantierul de la Aeroport. Le mulțumim încă o dată pentru munca de echipă depusă și le dorim mult spor în continuare!”, au transmis reprezentanții Aeroportului Iași.
Un tânăr din Botoșani a murit într-un spital din Germania
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Tendințe în designul fațadelor de clădiri pentru 2025: inovare și sustenabilitate
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Rolul asistentelor medicale în comunicarea și confortul psihologic al pacientului
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Două centre moderne pentru învățământ construite la vecini cu sprijin de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile