Botoșănenii, sucevenii, dar și toți românii care vor să afle după 42 de ani povestea celui mai tragic eveniment care a avut loc vreodată pe un drum al țării o pot achiziționa și de la librăria Cărturești.
Prestigiosul lanț de librării a inclus în portofoliul său, la secțiunea ”Istoria românilor”, volumul scris de jurnaliștii Gabriela Erdic și Sergiu Bălășcău de la ziarul Botoșăneanul.
Cartea poate fi comandată online de pe site-ul Carturesti.ro, singură sau împreună cu filmul realizat în cele opt luni de muncă depusă la documentarea cazului.
Cu toate că în acel accident au murit 48 de oameni, care se aflau într-un autobuz, ceea ce s-a întâmplat atunci este puțin cunoscut românilor.
Și aceasta pentru că, după ce puterea comunistă de la acea dată a interzis să se facă publice informații despre cele întâmplate, în anii de democrație dosarele existente la Parchet și Poliție au fost topite.
Totuși, întrucât în groaznicul eveniment rutier a decedat și șoferul mijlocului de transport, accidentul a fost cercetat și ca unul de muncă, iar dosarul a rămas în arhiva Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Autorii l-au consultat și au descoperit elemente menite să mai facă lumină în acest caz.
Au căutat și au găsit oameni din cadrul Inspectoratului Județean de Miliție Botoșani și Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii care au anchetat cele întâmplate, au identificat călători din autobuz care au supraviețuit, un pompier care a intervenit la fața locului, un salvator ale cărui merite nu au fost recunoscute vreodată și mai mulți martori.
Astfel au reușit să refacă firul evenimentelor din fatidica zi de 29 iunie 1980, atunci când un autobuz supraîncărcat cu oameni s-a prăbușit de pe un pod din localitatea Huțani, la doar câteva sute de metri de intrarea în județul Botoșani, de pe drumul național de la Suceava.
În urma exploziei unei anvelope, mijlocul de transport a căzut într-o mlaștină din care mai mult de jumătate dintre oamenii aflați în autobuz nu au mai ieșit vreodată.
Astfel s-a născut ”Tragedia de la Huțani – cel mai mare accident rutier din istoria României”, singura carte scrisă despre ceea ce s-a întâmplat atunci.
Imagini inedite de la accident, mărturiile anchetatorilor, supraviețuitorilor și ale martorilor pot fi citite în carte, dar și vizionate în filmările efectuate pe parcursul derulării investigației jurnalistice și disponibile pe un stick.
De altfel, după ce ziarul Botoșăneanul a făcut publice fragmente din carte, o echipă de investigații de la TVR 1 s-a deplasat la Botoșani și împreună cu autorii cărții au realizat un documentar care la patru luni de la lansare are peste 320.000 de vizualizări pe YouTube.
Cartea poate fi cumpărată în continuare și de la Librăria Luceafărul, din centrul municipiului Botoșani, situată lângă CEC.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024