Curtea de Apel Suceava a respins, la sfârşitul săptămânii trecute, apelul Mariei Arabela Lupu, care în decembrie 2015 fusese condamnată de magistraţi ai Tribunalului Suceava la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor, scrie publicația Crai Nou.
În consecinţă, tânăra de numai 21 de ani, va executa condamnarea, rămasă definitivă, cel mai probabil în Penitenciarul Botoşani. Pe 31 mai 2015, în jurul orei 16, Maria Arabela Lupu s-a întâlnit Ciprian Gingă, de 28 de ani, cunoscut de puţină vreme, într-un bar din cartierul Burdujeni. Au stat acolo până la ora 22, şi au băut amândoi cantităţi mari de băuturi alcoolice. Cum mai era loc, au plecat apoi la locuinţa lui Ciprian să mai tragă un rând-două de rachiu, cam până în jurul orei 23.20. Dar noaptea era lungă, astfel că, împreună, au plecat apoi la garsoniera unei fete, dintr-un bloc de pe strada Mărăşeşti. Aici Arabela a avut un conflict cu un bărbat pe care l-a întâlnit în garsonieră. După ce acesta a plecat, fata a rămas un „cazan “ de nervi, înjurând şi ameninţând în urma lui, într-o adevărată criză de isterie, datorată nu numai temperamentului ei vulcanic, dar şi alcoolului pe care îl băuse în ultimele ore.
Când a pus mâna pe un cuţit de bucătărie aflat la îndemână gesticulând cu el în ton cu furia care o stăpânea, Ciprian Gingă a încercat să o liniştească, şi a rugat-o să pună cuţitul jos ca să nu rănească pe cineva.
De nepotolit însă, Arabela Lupu i-a replicat să o lase în pace altfel bagă cuţitul în el, lucru pe care l-a şi făcut de altfel în următoarele secunde, chiar dacă tânărul nu a luat nicio atitudine violentă.
Ea l-a înjunghiat pe Ciprian Gingă în zona hemitorace stâng, la un deget de inimă. Fără intervenţia urgentă a medicilor Spitalului Judeţean Suceava, acesta şi-ar fi pierdut probabil viaţa. Rănitul a primit îngrijiri medicale aproape o lună, în timp ce tânăra care l-a înjunghiat a trebuit să suporte consecinţele. Ani de zile în puşcărie şi 25.000 lei plată ca daune morale, cheltuieli medicale şi judiciare
Finalizând ancheta în luna august, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis-o în judecată pe Maria Arabela Lupu, iar pe 2 decembrie 2015, instanţa s-a pronunţat şi a condamnat-o la 5 ani de închisoare. Ea mai are de plătit, conform deciziei judecătoreşti rămase definitive, suma de 20.000 de lei, daune morale către Ciprian Gingă, încă aproape 3.000 de lei către Spitalul Judeţean Suceava şi încă 2.000 de lei, cheltuieli judiciare.
CITEȘTE: Un bărbat și-a înjughiat soția cu peste 25 de lovituri de cuțit, din gelozie - VIDEO
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile