(P) Chiar dacă în sezonul rece timpul petrecut în grădină este mult mai limitat față de vară, există câteva lucruri de care ar fi indicat să ții cont, astfel încât grădina ta să fie îngrijită în permanență. În plus, dacă îi oferi grija necesară și în timpul iernii, este foarte probabil ca, odată cu venirea primăverii și reluarea activităților, să-ți fie mai ușor să gestionezi ceea ce ai de făcut.
Unul dintre cele mai importante aspecte când vine vorba de îngrijirea grădinii este să menții curățenia în permanență. Asigură-te că îndepărtezi frunzele uscate și resturile din grădină, pentru a oferi plantelor un mediu sănătos și curat în care să se dezvolte. În felul acesta, poți preveni foarte ușor apariția bolilor și a dăunătorilor.
De asemenea, în cazul în care deții o piscină, acoper-o cu un capac special, astfel încât să previi depunerea frunzelor și a murdăriei. Înainte de a o acoperi, este recomandat să folosești produse de intretinere a piscinei, pentru a curăța bine fundul și pereții acesteia. Pe parcursul iernii, monitorizează periodic piscina, redu volumul apei și protejează echipamentele acesteia (precum pompa și motorul).
În cazul în care temperaturile scad drastic și se apropie de îngheț, asigură-te că acoperi plantele, pentru a le proteja de condițiile vitrege, cum ar fi frigul și vântul. Poți folosi folie de plastic sau anumite pânze special concepute împotriva înghețului.
De asemenea, în cazul arbuștilor tineri sau al plantelor fragile, poți folosi anumite suporturi sau plase de protecție special concepute împotriva vântului sau a greutății zăpezii.
Chiar dacă sezonul rece ar putea să pară nesfârșit, este important să nu lași totul pe ultima sută de metri și să-ți faci un plan în legătură cu venirea primăverii. Astfel, în cazul în care dorești să faci schimbări în amenajarea grădinii, serile lungi de iarnă sunt un bun prilej ca să cauți idei și materiale.
De asemenea, tot în acest sezon vei putea să te gândești la locurile unde vei dori să plantezi arbuști, flori și, în cazul în care ai straturi pentru legume, îți poți planifica noi legume pe care să le plantezi și de al căror gust să te bucuri.
Un alt lucru important în ceea ce privește îngrijirea grădinii în anotimpul iarna este să protejezi rădăcinile plantelor. O metodă prin care poți face acest lucru este să adaugi un strat de mulci în jurul lor. Acesta ajută la menținerea temperaturii solului și, de asemenea, poate preveni apariția buruienilor.
Nu în ultimul rând, chiar dacă afară este frig, un alt lucru pe care îl poți face pentru bunăstarea plantelor tale este să le uzi, mai ales în zilele în care este mai cald. Totuși, este important să ții cont că au nevoie să le uzi moderat, cantitatea de apă necesară în acest anotimp fiind cu mult mai scăzută față de cea din timpul verii.
Așadar, cu toate că sezonul rece poate fi mai puțin solicitant în ceea ce privește treburile din grădină, este important să îi acorzi atenția necesară și să o îngrijești corespunzător chiar și iarna. Asigură-te că este în permanență curată, îndepărtează frunzele și resturile, curăță piscina, protejează plantele sensibile și, totodată, nu uita să te organizezi și să îți faci un plan pentru primăvară.
Sursă foto: Pexels.com
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024