Există interes, dar nu chiar ca pentru meciul cu CFR Cluj, aceasta este concluzia care poate fi trasă după modul în care se vând biletele pentru partida FC Botoşani – Săgeata Năvodari din etapa a treia a Ligii I. Până vineri după-amiază se cumpăraseră aproximativ jumătate dintre cele 6.000 de bilete puse în vânzare.
Peste jumătate din locuri ocupate deja
Angajaţii clubului cred însă că, dat fiind faptul că adversarul abia a promovat, alături chiar de roş-alb-albaştri, o bună parte a microbiştilor nu se mai tem că rămân fără bilet şi preferă să şi-l achiziţioneze în ziua meciului. Pe de altă parte, s-au dat deja 1.500 de abonamente, ceea ce înseamnă că încă de ieri mai mult de jumătate dintre locurile de pe
Stadionul Municipal sunt ocupate. Tichetele costă 20 de lei pentru tribună şi 10 lei pentru peluze şi asemeni meciului de debut, suporterii optează de obicei pentru prima variantă. În premieră, vor fi utilizaţii şi turnicheţii, biletele având cod de bare. De aceea, este recomandabil ca microbiştii să vină cât mai devreme posibil la stadion.
Scaune pe tot stadionul
Toate biletele sunt cu loc şi aceasta pentru că, venite luni, ultimele 900 de scaune au fost montate la peluza „Ion Bordeanu”, astfel încât capacitatea arenei a ajuns la circa 8.000 de locuri. Operaţiunea a fost blocată pe la mijlocul săptămânii deoarece galeria a cerut să nu fie amplasate scaune şi în sectorul pe care îl ocupă deoarece i-ar crea probleme cu coregrafia, însă până la urmă în respectiva zonă scaunele sunt mai rarefiate, fiind dispuse doar 132.
FC Botoşani – Săgeata Năvodari începe la ora 18:00.
CITEŞTE ŞI:
Bilete pentru meciurile FC Botoşani vândute în buricul târgului – AFLĂ unde
[[galerie-foto]]
Sâmbătă, dacă nu puteţi ajunge la meci, staţi pe Botoşăneanul. De la ora 17:00 veţi afla tot ce se întâmplă pe Stadionul Municipal la FC Botoşani – Săgeata Năvodari înainte, în timpul meciului şi după fluierul final.
CITEŞTE ŞI:
Biletele la meci puse în vânzare cu scandal la porţile stadionului – VIDEO & FOTOGALERIE