Creştinii o cinstesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, iar zeci de mii de oameni încă aşteaptă la coadă, la această oră, pentru a atinge racla cu sfintele moaşte.
50.000 de oameni aşteaptă să ajungă să se închine la racla Cuvioasei Parascheva şi cea în care se află Sfântul Pantelimon.
200.000 de oameni s-au închinat în toate aceste zile de pelerinaj, astăzi este însă punctul central fiind ziua hramului, ziua în care o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasa Parascheva.
Vorbim despre un număr de oameni aşteptaţi şi la slujba de Sfânta Liturghie, care se va ţine pe Bulevardul Ştefan cel Mare Sfânt din Iaşi, în jur de 20.000-30.000 de oameni sunt estimările autorităţilor de participare la această slujbă. Cei mai mulţi vin în această zi să se închine sau să participe la slujbă pentru că se spune că în ziua hramului puterile sfintei sunt mai mari şi că în acelaşi timp toate rugăciunile pe care i le adresează devin realitate ulterior, potrivit observatornews.ro.
Sunt mulţi oameni care au venit şi să-i mulţumească pentru toate binefacerile pe care sfânta le-a făcut de-a lungul vremii pentru ei.
Slujba a început la 9:30, va ţine până aproape de ora 13:00, după care va avea loc tradiţionala masă a pelerinului: 100.000 de sarmale pregătite în ultimele zile de unele instituţii din Iaşi pentru a fi date pelerinilor imediat după slujba din ziua de hram.
Nici frigul şi nici oboseala nu i-a făcut pe zecile de mii de oameni să renunţe. Au venit la Iaşi, din toate colţurile ţării, cu un scop precis - să se închine la ocrotitoarea Moldovei.
"Am ajuns dimineaţa la ora 9. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem înainte. Mai avem un pic". "Sunt din Olt, abia ce am ajuns. Cum vi se pare că e atât de multă lume? Cred că e foarte ok, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine".
Şi nu e pelerin care să fi venit cu mâna goală la Sfânta Parascheva. De la haine, batiste, la căciuli şi jucării, toate sunt atinse de racla sfântă. Pentru ei sau pentru cei de acasă. Credinţa lor este că, odată sfinţite, aceste obiecte îi vor ocroti.
Unii vin cu icoane imense sau chiar sacoşe întregi de haine.
Lucian Apopei, purtător de cuvânt MMB
“Noi îndemnăm evident la decenţă. Potrivit ar fi să aibă asupra lor un obiect pe care doresc să-l sfinţeasacă, o iconiţă, o cruciuliţă din această zonă care îi ajută să sporească în credinţă şi evlavie”
Şi astăzi, pelerinii vor fi răsplătiţi cu masa tradiţională. În bucătăria cantinei sociale din Iaşi, voluntarii pregătesc sarmale.
"E o mare plăcere pentru că sunt mulţi oameni care stau mult in frig şi au nevoie de o masă caldă". "Dragul sărbătorii şi plăcerea că vin atâţia oameni străini în oraşul nostru şi noi precum orice român suntem ospitalieri şi trebuie să-i primim cu drag", au declarat bucătăresele.
Maria Sorlescu, bucătar
“S-au folosit 1.500 de kg de varză proaspată, 311 kg de carne tocată vită-porc, 45 kg de morcov, 100 kg de orez, 120 kg de ceapă, 21 kg bulion, 75 de litri de ulei, plus condimentele cimbru, piper”
Astăzi, după Sfânta Liturghie se vor împărţi peste 100 de mii de sarmale, mai multe ca niciodată.
(Foto: observatornews/doxologia)
Microbuz școlar cu 14 copii, implicat într-un accident: Planul roșu de intervenție, activat
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
COD GALBEN de ceață, prelungit: LOCALITĂȚILE vizate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Sora botoșăneanului care a provocat tragedia de la Suceava face acuzații grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024