Patru persoane cercetate penal pentru trafic de ţigări. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu cei ai Postului de Poliţie Truşeşti, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Botoşani, au efectuat în ziua de 8 octombrie a anului în curs un număr de 6 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Botoşani şi a localităţilor Truşeşti şi Măşcăteni.
Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 15.180 ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi suma de 1.450 de lei. În cauză se efectuează cercetări faţă de patru persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete marcate necorespunzător ; evaziune fiscală si colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi soluţionării procedurale a cauzei.