Explicația pentru câteva achiziții deplasate estimate în proiecția bugetară a societății Nova Apaserv, vine din partea președintelui Consiliului Județean Botoșani, care amintește de neregulile depistate anul trecut de Curtea de Conturi.
Achiziția unui laptop de 6.400 lei a fost semnalată ca fiind o extravaganță în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de la sfârșitul lunii aprilie. Atunci Dorin Ciuștea, consilier județean, spunea că „suma de 64 de milioane pentru achiziționarea unui laptop mi se pare extravagantă”. Cu privire la această „extravaganță”, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Gheorghe Sorescu, este de părere că explicațiile sunt mult mai simple și că ar fi greu de crezut că societatea își permite cheltuieli deplasate în contextul în care Curtea de Conturi stă cu ochii pe banii publici.
Gheorghe Sorescu:
„Ei au avut probleme și bănuiesc că sunt atât de înțelepți, și nu nesăbuiți, încât să ia în calcul faptul că așa cum Curtea de Conturi a fost anul trecut și am avut o întreagă epopee până ce am introdus pe ordinea de zi mandatul pentru reprezentantul nostru, Curtea de Conturi va verifica și anul acesta activitatea lor, și la anul, și în anii următori. Cu alte cuvinte, nu cred că vor fi așa nesăbuiți încât să înceapă să zburde cu bani publici. Eu sunt convins că vor fi foarte atenți la lucrul acesta. Este ca un sfat pe care îl dau, așa este în regulă și așa trebuie să procedeze”.
Totodată, interesant de urmărit este cum „laptopul-problemă” intră în planul de achiziție pentru Compartimentul IT al societății Nova Apaserv. Doar că societatea nu are un astfel de compartiment. „Aici este o chestiune pe care cei de la Apă o vor rezolva, eu nu am altă explicație decât cea pe care a dat-o directorul operatorului de Apă în ședința de Consiliu”, a conchis președintele CJ.
Acesta s-a declarat convins de faptul că societatea nu a luat în calcul decât costuri estimative potrivit prevederilor legale și că atât achiziția laptopului de 6.400 lei plus TVA, cât și a celor șapte autoturisme noi necesare societății, îndeplinesc condițiile.
(C.B.)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile