Descinderile de sâmbătă dimineața au fost organizate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.
Ei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate acestora, precum și infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției și de fals, comise în perioada 2013-2015.
În cursul zilei de 14 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 71 locații situate în județele: Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.
Neoficial, la Botoșani instituția verificată a fost Inspectoratul de Poliție Județean în timp ce la Suceava, descinderile au vizat Oficiul de Jocuri de Noroc.
CITEȘTE ȘI: Inspector paznic la norocul nevestei? Singurul botoşănean de la OficiulNaţional pentru Jocuri de Noroc are rude cu… jocuri de noroc
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile