Asociația Revistei Timpul anunță finalul perioadei în care se puteau face propuneri în cadrul campaniei Oamenii Timpului. În perioada 1 august - 1 octombrie pe platforma www.oameniitimpului.ro au fost trimise un total de aproape 800 de propuneri.
72 dintre acestea vizează botoșăneni, chiar dacă o parte dintre ei sunt plecați de mai mulți oameni din județ. Printre ei se regăsesc și celebrități naționale, precum medicul Leon Dănăilă, dar și persoane care au avut sau încă mai au probleme cu Justiția. Astfel, printre nominalizați se regăsește și Aurel Melniciuc, actualul director de la Muzeul Județean, care în calitatea de șef la Centrul de Creație a intermediat o afacere cu o scenă anchetată în prezent de DNA, el având calitatea de suspect. Pe de altă parte, printre nominalizaţi se află şi unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri botoşăneni, Valeriu Iftime, conducătorul grupului de firme "Elsaco".
„După conferințele de presă desfășurate în toate cele 6 reședințe de județ ale Regiunii de Nord-Est, precum și în orașele Chișinău și Cernăuți, comunitățile locale s-au mobilizat și s-au implicat în această competiție a excelenței, propunând un total de aproape 800 de personalități de excepție. Este, și aceasta, o dovadă a faptului că proiectul pe care l-am propus, acela de identificare, recunoaștere și promovare a celor a căror existență axiologică e raportată la timpul nostru, reprezintă o foarte bună ocazie pentru constituirea unei comunități de prestigiu, aceea a Oamenilor Timpului”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, directorul revistei Timpul.
Până pe 15 octombrie, reprezentanții Asociației Revistei Timpul, alături de mass-media din fiecare zonă inclusă în campanie, vor întocmi dosarele de candidatură. La final, membrii Juriului Național vor alege nominalizații pentru fiecare zonă. În perioada 15 octombrie - 1 decembrie va avea loc votarea celor nominalizați, proces care se va realiza pe siteul www.oameniitimpului.ro.
Eugen Hrușcă
Ovidiu Chelaru
Lucia Olaru Nenati
Ștefan Ivas
Gellu Dorian
Luminița Amarie
Emanoil Marcu
Petruț Pârvescu
Victor Teișanu
Ana-Manon Pițu
Victor Acatrinei
Mirel Manea
Alexa Visarion
Alex Gavril
Corneliu Dumitriu
Gheorghe Stanciu
Vlad Galer
Cătălina Constantinovici
Mirel Azamfirei
Grigore Luisian
Artur Bălăucă
Mihaela Epure
Cătălina Constantinovici
Asociația „IHTIS”
Asociația „Clara”
Asociația Nord
Asociația „Ne trebuie speranță”
Ioan Pădurariu
Asociația pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM
Asociația „Salvează o inimă”
Radu Căjvăneanu
Leonid Dănăilă
Dumitru Murariu
Dan Lungu
Mona Prisacariu
Bogdan Alin Ota
Simona Chițan
Geanina Fidileș
Laura Aprilescu
Emanoil Marcu
Gheorghe Median
Sergiu Balanovici
Aurel Melniciuc
Octavian Vitcu
Gică Manole
Lucia Olaru Nenati
Traian Apetrei
Cătălin Moraru
Florentin Florescu
Radu Căjvăneanu
Marius Prelipceanu
Isabella Pămpărău
Ștefan Răzvan Bălăucă
Perla Scripcariu
Ștefania Iacob
Roxana-Ștefania Cobzariu
Leon Dănăilă
Vasile Cepoi
Mihai Aniţei
Silvia Tighiliu
Cristian Vicol
Constantin Pleşca
Nicolae Vlad
Radu Malancea
Cornel Șfaițer
Valeriu Iftime
Tonino Boldea
Anca Boldea
Dumitru Bălan
Daniela Fetcu
Liviu Conțac
Florian Moruzi
Alexandru-Alin Flutur (nominalizat pe județul Iași)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile