Reprezentanții Penitenciarul Botoșani: ”Succesul de astăzi vă constitui o șansă pentru viitorul fiecăruia. Etichetele nu ne definesc, fiecare fiind capabil să-și aleagă propriul drum!”
Proiectul ”Și eu pot să vorbesc frumos”, derulat cu sprijinul clubului Toastmasters s-a dovedit a fi o gură de aer proaspăt pentru opt dintre deținuții Penitenciarului Botoșani. În urma înscrierii la acest concurs, ei au avut ocazia să învețe arta discursului, abilitate care poate oferi oricui cheia către oportunități și orizonturi noi.
Participanții la acest proiect au fost provocați să pornească pe un drum nou, acela în care descoperă puterea pe care o capătă cuvântul odată rostit. Aceștia au fost ghidați de Corneliu Bălăucă pe parcursului exercițiilor.
”După un an și două luni am beneficiat de prima vizită la masă. Atunci când am beneficiat de prima vizită la masă, am luat-o pe mama în brațe și i-am zis «TE IUBESC!» Eu nu am făcut asta nici o dată în viața mea”,
sunt cuvintele unuia dintre participanții la acest proiect.
Unii aveau chiar glasurile tremurânde, alții gesticulau grăbit, dar pentru cei aflați până atunci în spatele gratiilor, această activitate ar putea reprezenta motivația pentru reluarea vieții lor, așa cum a fost până în momentul condamnării, și pentru a renunța la etichetele care le-au fost atribuite în urma greșelilor pe care le-au făcut.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024