Născut din mamă ipoteșteancă, a fost legat până la sfârșitul vieții de locurile natale și de Eminescu. A fost elev al Colegiului Național ”A.T.Laurian”, unde a fost urmărit de Securitate. Student la 16 ani, este arestat de comunişti și întemnițat la Jilava. A fost primul laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Omnia, decernat la Botoşani.
Este unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimul secol.
Născut pe 17 februarie 1941 la Strunga, în Iaşi ("Pe vremea aceea, băile Strunga erau renumite pentru calitățile lor. Multe soții de ofițeri mergeau să nască acolo", mărturisea poetul într-un interviu).
După absolvirea Liceului "August Treboniu Laurian" din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi.
În 1961 este arestat, din motive politice, şi condamnat la patru ani de temniţă grea. În 1964, pe baza decretului de amnistie, părăseşte închisoarea Jilava.
Între 1965-1970 urmează cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, pe care o termină, ca şef de promoţie, cu o teză despre Christian Morgenstern.
În 1981, folosind prilejul unei călătorii în Statele Unite, rămâne în această ţară. Lucrează ca asistent la Universitatea Statului Texas (1981-1986) şi, în continuare, ca lector la Universitatea Statului California (1986-1990).
Între 1982-1986 îşi pregăteşte şi îşi susţine doctoratul, cu o lucrare despre raporturile dintre filosofia lui Martin Heidegger şi poezia lui Paul Celan. Revine în ţară în 1990, este pentru scurt timp directorul Teatrului Naţional din Iaşi. După 1996 predă cursuri la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi în calitate de profesor asociat.
Moare la 63 de ani, în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.
Arestat în urma sentinței 209 din 7.12.1961 a Tribunalului Militar Craiova, condamnat la 4 ani închisoare și grațiat odată cu deschiderea închisorilor politice din România prin Decretul 174/1964. Așadar, pentru Securitate, fiecare mișcare a poetului, fiecare cuvânt aparent neînsemnat căpăta proporții uriașe.
Însă a-l supraveghea pe Mihai Ursachi era ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Aflăm acest lucru și parcurgând volumul "O conștiință literară. Mihai Ursachi în documentele Securității". Documente inedite din Arhiva CNSAS, ediție realizată de Ioana Diaconescu.
În Documentul nr. 128, DUI 256638, vol. 2 privind pe Ursachi Mihai – "SCRIITORUL" – VOL.1, fila 265, a Ministerului de Interne, Inspectoratul Județean Iași, din 3 iunie 1977, șeful inspectoratului, colonel Ionescu Gh. Dumitru, scrie printre altele: "numitul Ursachi Mihai are manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru și, în mod special, la problemele legate de literatură". În legătură cu Congresul Educației Politice și Culturii Socialiste, Mihai Ursachi spune, conform aceluiași colonel Ionescu Gh. Dumitru: "nu mă interesează circul, ci numai pâinea pe care mi-o câștig destul de greu. În consecință, decât să mestecăm lozinci, mai bine ne-am ascuți baionetele, căci se apropie ziua răfuielilor. Atunci se va vedea ce ispravă au făcut comuniștii din țara lui Ștefan cel Mare. De la Ștefan nu ne-au rămas discursuri la congrese inutile, ne-au rămas vitejiile faptelor de arme. Barbarului nu trebuie să-i ții discursuri, ci să-l pocnești în mirul capului…".
Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură
Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă
Adeseori spune:
"o, slăbiciune
numele tău este artă"
Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste.
(Mihai Ursachi, 1979)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024