Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Vorniceni a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati, în această seară, cu urechea tăiată de propriul său frate.
Costel S. s-ar fi certat cu fratele său în vârstă de 32 de ani, moment în care acesta a pus mâna pe un cuțit și, și-a rănit fratele.
”Când am preluat pacientul prezenta o plagă tăiată, pavilion ureche stângă și o plagă înjunghiată regiunea retro auricurară stângă. Era stabil în momentul preluării, stabil în sensul că hemostaza provizorie local era făcută. A fost preluat de către echipajul nostru și adus la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare”, a declarat
Bogdan Ursu, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor.
”În funcție de diagnosticul ce urmează să fie stabilit pentru victimă vom proceda la încadrarea juridică a faptei”, a declarat
Daniela Gheorghiescu,
purtător de cuvânt alIPJ Botoșani.
Agresorul tânărului de 25 de ani a fost dus la sediul postului de Poliție din Vorniceni pentru a fi audiat.
(A.D.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Tânăr de 19 ani înjunghiat de un vecin minor
[[banner]]