Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism radiat din circulație, având aplicate numerele de înmatriculare ale unui alt autoturism și certificatul de înmatriculare fals.
În data de 14 septembrie 2024, în jurul orei 22:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (I.T.P.F.) Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, în vârstă de 35 ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Lituania.
Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare cu însemnele autorităților lituaniene și au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total. În plus, s-a constatat că autoturismul este radiat din circulație de către autoritățile din Germania, iar numerele de înmatriculare aplicate aparțin altui autoturism.
Bărbatul a declarat că a primit suma de 350 de euro pentru a aduce autoturismul din Lituania în Ucraina, fără a cunoaște situația legală a autoturismului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024