Conducerea Primăriei Dorohoi a trecut şi de ultimul obstacol în vederea implementării proiectului de modernizare a oraşului, în valoare de aproape 8 milioane de euro. Primarul Dorin Alexandrescu a fost miercuri la Bucureşti, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), unde a obţinut şi ultima semnătură.
“Am uzat de toate pârghiile pe care le-am avut la dispoziţie”
Practic, până la sfârşitul anului se va organiza licitaţia şi se va semna contractul de execuţie a lucrărilor, urmând ca din primăvara anului viitor, să înceapă lucrările efective. Prin acest proiect, se va schimba radical aspectul Dorohoiului, prin reabilitarea a peste 100.000 de metri pătraţi de reţea stradală, aproape 6.000 de metri pătraţi de trotuare, 1.600 de metri pătraţi de spaţii verzi şi multe alte investiţii.
„Administraţia locală şi eu ca primar, am făcut eforturi foarte mari pentru promovarea acestui proiect. Am făcut zeci de drumuri la Bucureşti la minister şi la Piatra Neamţ, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est. S-a luptat enorm pentru reuşita acestui proiect, ţinând cont de concurenţa foarte mare, între oraşele care solicitau asemenea finanţări. Un asemenea proiect se obţine şi prin competenţa celor care l-au elaborate, dar şi prin insistenţă. Personal, am uzat de toate pârghiile pe care le-am avut la dispoziţie, pentru a convinge că Dorohoiul merită un asemenea proiect şi mai ales că Dorohoiul este în măsură să implementeze proiecte de asemenea anvergură, cu finanţare europeană” a declarat
primarul Dorin Alexandrescu pentru
Realitatea Dorohoiană.
Lucrările vor începe probabil la primăvară
În zece zile se va scoate la licitaţie execuţia lucrărilor şi în funcţie de durata procedurilor şi în cazul că nu vor fi contestaţii, în luna noiembrie este posibil să se semneze contractual pentru execuţia lucrărilor.
„Cel mai probabil lucrările vor începe din primăvara anului viitor. Deşi proiectul are ca termen de execuţie trei ani de zile, eu sunt convins că se poate finaliza în doi ani, dacă nu apar probleme”, a precizat
primarul Alexandrescu. El a adăugat că în câteva zile, va prezenta dorohoienilor, prin intermediul unui pliant, un rezumat al acestui proiect, cu toate investiţiile ce se vor realiza.
Cifrele proiectului
Proiectul în valoare de aproape 8 milioane de euro, a fost iniţiat în urmă cu doi ani şi este cea mai mare investiţie realizată din fonduri europene de care a beneficiat Dorohoiul. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi cuprinde două componente, reabilitare şi modernizare urbană şi o componentă socială prin care se va realiza reabilitarea clădirii destinată furnizării serviciilor sociale. Prin acest proiect vor fi modernizaţi 106.231 metri pătraţi de reţea stradală, 58.019 metri pătraţi de trotuare, se va reabilita 1,1 km de reţea de canalizare, 4,86 km racord nou de canalizare pluvială, se vor monta 777 guri de scurgere noi iar 116 vor fi reabilitate, 4.860 metri liniari de racord nou de canalizare pluvială, 3.300 de metri pătraţi de parcări, 1.600 de metri pătraţi de spaţii verzi şi 84 de metri pătraţi de staţii pentru transportul public.