Medicii și-au dat seama că femeia este, de fapt, însărcinată abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului.
Cazul va fi anchetat de conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu jiu.
Femeia, din localitatea Tismana, a ajuns la spital județean de urgență din Târgu Jiu cu dureri abdominale. După ce a fost consultată de medici, aceștia i-au pus diagnosticul de hernie intestinală. Femeia nu știa că este însărcinată în luna a 9-a, dar nici medicii care au consultat-o nu și-au dat seama, scrie Antena 3 CNN.
Pacientei nu i s-a efectuat nicio analiză, nicio ecografie, fiind condusă direct în sala de operație a secției chirurgie. Acolo i s-a efectuat anestezia, iar chirurgul a intervenit. Abia în acel moment, medicul și-a dat seama că femeia este însărcinată, iar sarcina este la termen, durerile fiind cele ale nașterii.
In final, medicul a fost nevoit să efectueze operația de cezariană. A fost chemat de urgentă medicul neonatolog pentru a prelua bebelușul. O fetiță de 3,200 kg.
Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani. Cazul este considerat scandalos de către conducerea Spitalului din Târgu Jiu care a dispus o anchetă internă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024