Când și-a dat seama că a fost ”mirosit”, bărbatul a abandonat mașina și actele și a luat-o la sănătoasa.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat la volan, deși consumase alcool. În plus, bărbatul a fugit în timpul controlului, abandonând actele și autoturismul.
În data de 6 mai, în jurul orei 00.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi/ I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Racovăț, județul Botoșani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un botoșănean în vârstă de 37 de ani.
La controlul de frontieră, în urma discuțiilor purtate cu conducătorul auto, polițiștii de frontieră au constatat că acesta emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier Dorohoi pentru testarea cu aparatul alcooltest.
Ca urmare a constatărilor făcute de către polițiști, cetățeanul a abandonat documentele și autoturismul și a fugit de la fața locului.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și refuz de prelevare mostre biologice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024