Cea de-a doua ediție a Memorialului Ion Bordeanu a început astăzi dimineață, de la ora 9:00, în sala de sport a Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi.
Organizatorii, adică Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Botoșani au împărțit acțiunea sportivă în două, în prima zi confruntându-se echipe din mediul urban, iar miercuri, fiind la rând cele din mediul rural.
Șase echipe au fost de asemenea împărțite pe două grupe și anume Grupa A cu Viitorul Dorohoi, AFC Junior Botoșani și AFC Drips Botoșani iar în Grupa B: CSS Dorohoi, Profy Botoșani și CSS Botoșani.
Sala de sport de la Colegiul Asachi răsuna dimineață de zecile de glasuri ale copiilor aflați în competiție care s-au amestecat cu cele ale spectactorilor, arbitrilor, organizatorilor sau antrenorilor.
Președintele AJF Botoșani, Bogdan Zanfirescu declara că dorește să transforme într-o tradiție acest eveniment fotbalistic în memoria celui care a fost Pripon – Ion Bordeanu, fostul portar al celor de la CSS Botoșani.
Și, chiar dacă mulți dintre copiii care s-au îndrăgostit de acest frumos sport nu știu cine a fost Ion Bordeanu, importantă este și competiția și faptul că măcar și pentru anumite perioade de timp, tabletele și calculatoarele sunt lăsate deoparte.
Iată programul jocurilor de astăzi:
ora 9:00 - Junior Botosani & Drips Botosani
ora 9:40 - Profy Botosani & CSS Botosani
ora 10:20 - Viitorul Dorohoi & Junior Botosani
ora 11:00 - CSS Dorohoi & Profy Botosani
ora 11:40 - Drips Botosani & Viitorul Dorohoi
ora 12:20 - CSS Botosani & CSS Dorohoi
ora 13:00 - Locul 3 gr.A & Locul 3 gr.B
ora 13:40 - SF 1 - Locul 1 gr.A & Locul 2 gr.B
ora 14:20 - SF 2 - Locul 2 gr.A & Locul 1 gr. B
ora 15:00 - Finala Mica
ora 15:40 - Finala Mare
ora 16:20 - Festivitatea de premiere
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024