Bărbatul a fost depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere deşi dreptul de a conduce îi era suspendat.
În data de 20 noiembrie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.
La controlul de frontieră, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, oamenii legii au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că persoana în cauză are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024