Coșmarul Alexandrei a început în decembrie 2021, când după un control de rutină a aflat că suferă de cancer mamar. A învins cancerul la sân, dar a fost diagnosticată cu tumoare la ficat și leucemie.
Medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire, dar Alexandra nu renunță la viață.
”În urmă cu doar câteva zile am fost supusă unui transplant de celule stem în Turcia. Medicii din Istanbul mi-au tratat și tumorile de la ficat, mi-au extirpat ganglionii limfatici de la nivelul sub brațului, astfel încât să nu mai fie loc de recidivă, iar acum sunt complet izolată și imobilizată la pat. Am dureri în tot corpul. Toate procedurile au fost realitate cu succes, așa că am energia interioară să lupt cu neplăcerile fizice", spune Alexandra, mama de 37 de ani.
Este o fire caldă, empatică și extrem de comunicativă - un catalizator de emoții, dar și un magnet uman capabil să coordoneze o echipă și să o direcționeze spre succes. Astăzi trebuie să își adune singură gândurile, să-și găsească motivația și să lupte secundă de secundă pentru obiectivul fixat: să se întoarcă sănătoasă la copiii ei.
”Sofia are 11 ani. Cel mic are numai 5 ani. Ultima dată nici nu a vrut să vorbească cu mine pe cameră. A refuzat să se uite la mine, supărat că nu mă întorc acasă. Este extrem de greu", a povestit Alexandra cu lacrimi în glas.
După operația de mastectomie bilaterală, când spera că va da totul uitării, Alexandra a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută și tumoare la ficat.
”Mă simțeam foarte obosită. Mă durea capul foarte tare, răceam des, dar am pus totul pe seama ședințelor de chimio și radio terapie pe care le făceam după extirparea sânilor. Nu mă așteptam să primesc un al doilea diagnostic devastator. Am făcut atac de panică la aflarea veștii, însă mi-am zis că dacă am reușit să înving prima dată, reușesc și a doua oară. Așa că am decis să revin în Turcia, unde făcusem și prima operație. De ce? Pentru că la noi nu se putea face transplant de celule stem. Persoanele diagnosticate cu cancer în ultimii 5 ani, care nu au terminat tratamentul, nu pot efectua transplant de măduvă în România. Nu își asumă nimeni acest risc. În plus, aveam nevoie de un donator. Mulțumesc lui Dumnezeu, aici am găsit un donator anonim, iar transplantul a fost realizat cu succes", ne-a asigurat Alexandra.
Costurile sunt însă pe măsură. Cheltuielile se ridică în prezent la aproximativ 90.000 de euro.
”Spitalul ne-a permis să achităm un minim de 35.000 de euro la început, însă la externare trebuie să plătim restul de bani. Nu mai spun că va trebui să rămân în continuare în Turcia pentru încă 3 luni de zile cât durează tratamentul de recuperare. În apropierea spitalului, chiria se ridică la 100 de euro pe zi, iar eu am nevoie și de însoțitor. Soțul stă cu copiii acasă. Părinții mei sunt în vârstă și nu cunosc limba ca să mă poată ajuta. Chiar nu știam ce e de făcut. Așa am ajuns să cer ajutorul Asociației Salvează o inimă", spune Alexandra Harapu
”Asociația a achitat deja în avans 10.000 de euro către spitalul din Turcia. În paralel am demarat o campanie de strângere de fonduri și încurajăm oamenii să nu rămână indiferenți la suferința semenilor. Un ajutor cât de mic poate salva o viață. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă" o poate duce pe Alexandra mai repede la copii ei. Donează și tu pentru această mămică ce nu-și dorește decât să se întoarcă teafără acasă la familie",
Vlad Plăcintă, președintele Asociației ”Salvează o inimă”
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/alexandra-harapu/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Alexandra Harapu!
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024