FC Botoșani a pierdut vineri seară meciul cu Poli Iași și au fost clipe dramatice pentru un jucător.
La pauza meciului din Copou, la scorul de 1-0 pentru gazde, Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a decis să-l scoată de pe teren pe mijlocașul David Gabriel (21 de ani) și să-l introducă în locul său pe fundașul dreapta Romario Benzar (32 de ani).
Însă, în minutul 52, după un sprint efectuat spre propriul careu, Benzar a acuzat o problemă medicală gravă și a cerut să fie schimbat, la doar 6 minute distanță după ce intrase pe teren.
Până să iasă de pe gazon, fundașul, însoțit de staff-ul medical al echipei, a fost surprins în lacrimi și extrem de dezamăgit, potrivit digisport.ro
În urma acestui moment, antrenorul lui FC Botoșani s-a văzut nevoit să recurgă la încă o schimbare și l-a trimis ”de urgență” pe gazon pe atacantul Zoran Mitrov (22 de ani).
-până în vara anului 2026 mai are fundașul dreapta contract cu gruparea moldavă
-250.000 de euro este cota de piață a lui Benzar, potrivit Transfermarkt
Click AICI pentru video
Tedi a fost dus de polițiști în mai multe clase cu elevi bobocei din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Comisii săptămânale cu medici din Botoșani și Iași pentru botoșănenii bolnavi de cancer - VIDEO
Ramona Lupu
Jan 22, 2025
Un tânăr fotbalist refuzat de Botoșani a ajuns talismanul lui Șumudică
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile