Pictează de când a intrat în clasa întâi, însă abia când a ieșit la pensie a avut cu adevărat timp să se ocupe de această pasiune.
Expoziție inedită, organizată de pictorița Mihaela Berari, într-un cadru special, la clubul pensionarilor din Iași. Pictorița s-a născut la Dorohoi, județul Botoșani, în anul 1957. Aceasta a absolvit liceul teoretic din localitate, după care a urmat cursurile Școlii Postliceale CFR din cadrul Ministerului Transportului și Comunicațiilor în București, specializându-se ca Telegrafist I în anul 1977.
După o carieră de 30 de ani în cadrul CFR Suceava, aceasta a ieșit la pensie de pe funcția de asistent-șef Stație CFR. Pe când lucra la CFR, Mihaela Berari nu prea avea timp să se ocupe de pasiunea sa, scrie bzi.ro.
„Din cauza faptului că am lucrat la calea ferată 12 cu 24 ca secretară și telegrafistă, timpul nu mi-a permis să mă ocup de pictură, dar printre picături mai reușeam și mai făceam câte un portret, pentru că eu sunt portretistă. După ce am ieșit la pensie, m-am reapucat de vechea mea pasiune de când eram copil”, a povestit Mihaela Berari.
Artista a decis să se mute în Iași pentru a fi aproape de fiul ei, care împărtășește aceeași pasiune cu ea.
„Băiatul meu pictează și el portrete, însă nu are același stil cu al meu. A fost web designer pentru o firmă americană, acum este programator”, a mai adăugat artista.
Artista nu a urmat cursurile unui liceu sau ale unei facultăți de artă. Aceasta pictează din pasiune.
„Fiecare om se naște cu un dar, unii cântă, alții dansează, eu însă m-am născut cu darul de a picta. Încet, încet am început cu icoane, ca iconară, pe lemn, rigips sau carton, după care am intrat în Asociația Artiștilor „Octav Băncilă” cu sediul la Cercul Militar Iași, unde am luat contact cu marele artist pictor, domnul Calistrat Robu, care a fost foarte încântat de talentul meu”, a povestit Mihaela Berari.
Singurele cursuri pe care le-a făcut pictorița de-a lungul timpului au fost online.
„Am făcut niște cursuri online în care m-am cizelat. Cursurile au fost ținute de un mare artist plastic din București, Laurențiu Popa. Anul trecut am participat chiar la tabăra de pictură de la Somova, din Deltă. Tabără în care ne-am adunat mai mulți artiști plastici din toată țara și am pictat alături de el. Am învățat acolo tehnica rembrandtiană, clar-obscur și strat în strat, tehnici care mi-au fost de mare folos. Chiar și în prezent urmez cursurile sale de pictură”, a mai adăugat portretista.
Cel mai apreciat tablou pictat de artistă a fost „Regina Maria”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024