Mama Mădălinei Manole, Eugenia, a murit la Spitalul Municipal din Ploieşti, acesta urmând să fie dusă în capela aceleiaşi biserici unde a fost depusă, în urmă cu şapte ani şi artista, transmite corespondentul Mediafax.
Eugenia Manole, mama artistei Mădălina Manole, a murit la 72 de ani, la Spitalul Municipal Ploieşti, aceasta suferind de probleme grave de sănătate, atât cu inima, cât şi cu plămânii şi coloana.
De altfel, mama artistei a a fost supusă, la finalul lunii februarie, unei intervenţiei chirurgicale de aproximativ 6 ore la Spitalul Militar pentru că avea dureri mari din cauza herniei de disc.
Rudele Eurgeniei Manole spun că sicriul cu trupul neînsufleţit al femeii va fi dus luni la Capela Bisericii Sfânta Treime, acolo unde a fost dusă şi Mădălina, în urmă cu mai mulţi ani.
„Din partea familiei Manole aş vrea să vă transmit că astăzi nu poate nimeni să discute cu dumneavoastră. Încă nu ştim exact, acum se caută procedurile ce trebuie să facă, ştiţi cum este (n.r. - când o persoană moare la spital). Domnul Manole are situaţia dumnealui de sănătate, este cum este. Luni va fi depusă la capelă la Sfânta Treime, la capela unde a fost şi Mădălina. Nu putem să vă dăm mai multe detalii până nu o scoatem de la Morgă”, a declarat, un nepot al Eugeniei Manole, care are grijă acum de tatăl Mădălinei Manole, şi el grav bolnav.
Rudele şi vecinii Eugeniei Manole spun că problemele de sănătate ale mamei artistei s-au agravat după moartea fiicei sale şi că în ultimul timp ambulanţa venea destul de des la părinţii Mădălinei Manole.
„Sunt vecin uşă în uşă. Era o familie ca lumea, sunt oameni cumsecade. Doamne, ce nenorocire, omul ăsta e terminat!”, a spus unul dintre vecini, făcând referire la faptul că Ion Manole este şi el grav bolnav.
„Îmi pare rău. Nu am mai văzut-o. Eu sunt plecat aproape toată ziua. Suntem vecini de 10 ani. Dânsul este un om cumsecade, pe doamna foarte rar o întâlneam”, a spus un alt vecin al familiei Manole.
Oamenii spun că în Sâmbăta Morţilor, Eugenia Manole a făcut pomană pentru Mădălina şi că de atunci nu se simţea bine.
Tot vecinii spun că femeia nu s-a împăcat niciodată cu gândul că fiica ei s-a sinucis.
Mădălina Manole a murit chiar în ziua în care împlinea 43 de ani, în 14 iulie 2010. Cântăreaţa a fost găsită decedată în locuinţa sa din Otopeni, legiştii stabilind că Mădălina s-a sinucis înghiţind un pesticid foarte toxic, Furadan.
În ultimii ani părinţii Mădălinei Manole au fost implicaţi în mai multe scandaluri şi procese cu soţul Mădălinei Manole, Mircea Pătru, privind custodia nepotului.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024