Bărbatul de 59 de ani care a avut o moarte cruntă vineri după amiaza după ce s-a aruncat în fața trenului la ieșirea din municipiu nu părea să fie un om al străzii. Însă probabil a fost măcinat de gândurile negre care l-au împins spre acest gest extrem.
Ciobanul care a fost nefericit martor al acestei violente sinucideri le-a povestit polițiștilor că decedatul, Cornel F., s-a plimbat aproximativ două ore în zonă și probabil și-a premeditat moartea. Când a trecut trenul s-a aruncat.
Avea asupra lui actele, câțiva lei și cumpărăturile, niște legume pe care le cumpărase probabil pentru acasă. Nici un telefon mobil. Și o bucată de hârtie pe care poate că a vrut să explice gestul însă fie s-a răzgândit, fie nu a mai apucat, pentru că era albă. Trupul a fost preluat de medicii de la Serviciul de Medicină Legală și introdus într-un sac negru, împreună cu capul. Și polițiștii erau șocați de imaginea cutremurătoare pe care le-a fost dat să o vadă vineri după amiază.
Mortul a fost urcat în dubă fără care vreun membru de-al familiei sale să ajungă în zona în care a sfârșit botoșăneanul. Acolo, ar fi murit multe persoane, locul fiind unul extrem de căutat de sinucigași. (Ș.V.)
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Jerbe de flori depuse la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile