A avut o poveste de viață impresionantă, făcând tranziția de la un stil de viață marcat de „monstruozitatea patimilor” la călugărie.
Anunțul trist a fost făcut de maicile de la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, acolo unde maica își petrecuse ultimii ani ai vieții.
”Cu durere în suflet dar și cu nădejde în mila nemăsurată a lui Dumnezeu, anunțăm că astăzi, 13 noiembrie, la prăznuirea marelui Ierarh Sf. Ioan Gură de Aur, în zorii dimineții, a trecut la Domnul iubitoarea de Hristos și multpătimitoarea, maica Ecaterina (Monica Fermo).
Iubitoare de Hristos, pentru că numai o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu a putut să o desprindă de dulceața și slava lumii, ea fiind o actriță de succes la vremea respectivă, și să îmbrace haina de nuntă a monahismului, alegând să fie mireasă a iubitului ei Mire, Hristos.
Multpătimitoare, pentru că mai bine de 30 de ani a îndurat suferințe cumplite în trupul afectat de boala necruțătoare a unei osteoporoze avansate ce au imobilizat-o la pat în jur de 15 ani de zile.
A ales să își petreacă ultimii ani din viață la mănăstirea Petru Vodă Paltin, din dragostea pe care o purta Părintelui Justin Pârvu, cel care i-a fost îndrumător și duhovnic în Domnul, precum și din evlavia față de martirii din temnițele comuniste. A propovăduit, pe cât i-a stat în putință, frumusețea Dumnezeirii descoperită în Biserica Ortodoxă, ea fiind evreică convertită la ortodoxie. Minunile și revelațiile pe care le-a trăit, maica Ecaterina le povestește în celebra ei carte: „Talita Kumi. Inviind pe drumul Damascului”.
Bunul Dumnezeu să o ierte, să îi primească râvna și jertfa și să o așeze cu drepții întru Împărăția Sa! Înmormântarea va avea loc marți, 15 noiembrie, ora 13.00, la mănăstirea Paltin”,
Mănăstirea Paltin – Petru Vodă
În anul 2011, Maica Ecaterina Fermo a susținut, în sala Cinematografului Unirea din Botoșani, conferința cu tema "Românii, între compromis și Hristos - dezbatere asupra problemelor actuale ale României".
Deși se deplasa extrem de greu ți doar susținută de alte persoane, Maica Ecaterina a ținut să fie prezentă la Botoșani, unde timp de câteva ore le-a vorbit celor prezenți despre propria experiență, răspunzând cu multă răbdare și îngăduință întrebărilor din public.
Călugărie după actorie
„Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea”.
Una dintre cele mai apreciate actrițe ale anilor 70 s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. De mai bine de 30 ani, aceasta renunțase la viața excentrică, alegând calea lui Dumnezeu.
A avut o poveste de viață impresionantă, făcând tranziția de la un stil de viață marcat de „monstruozitatea patimilor” la călugărie.
Actrița a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase femei din București. După cum a mărturisit chiar aceasta, înainte de a se retrage la o mănăstire din Ierusalim, viața actriței a însemnat desfrâu, patimi și o „frenezie a tinereții”.
Pe 29 iunie 1986, Monica Fermo a primit botezul și o dată cu el și numele de Elena. Aceasta s-a retras într-o chilie de mănăstire din centrul cetăţii Ierusalimului, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde și-a petrecut restul vieții.
În urmă cu ceva vreme, actrița mărturisea că decizia de a se boteza a luat-o după mai multe discuții cu cei apropiați și vizite la Mănăstirea Cernica. Botezul l-a primit de la părintele Ilarion Argatu în anul 1986, mărturisind că întâlnirea cu Hristos a fost „uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară”.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024