Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, împreună cu inspectorii vamali au descoperit 4.200 ţigarete de contrabandă ascunse şi nedeclarate, în spatele scaunelor unui autoturism marca Volkswagen, pe care un bărbat intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
În data de 6 aprilie 2016, în jurul orei 13.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, A. C., în vârstă de 61 de ani, conducător auto al unui autoturism marca Volkswagen Caddy, înmatriculat în România. În baza unor date şi informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spatele scaunelor autoturismului cantitatea totală de 4.200 ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare de aproximativ 2.400 lei. Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării şi a autoturismului până la plata amenzii în valoare de 5.000 lei.
Militarii de la Botoșani s-au pregătit intens la o acțiune organizată cu alte două batalioane
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Becali îl scoate din primul 11 pe un fost jucător de la FC Botoșani: Pierde toate mingile
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile