Festivalul „Serbările Pădurii” a adunat astăzi o mulțime de lume în inima Voronei, însă acest lucru a fost un moment prielnic pentru unii locatari, să apeleze la bunătatea vizitatorilor.
Astfel, pentru a-i sensibiliza pe cei prezenți în Poiana Mănăstirii Vorona, persoanele la care ne referim, au purtat cu ele diferite documente în mână, poze sau chitanțe și au stat de dimineață, până la amiază în picioare, cerând de la trecători câțiva lei. Dacă pe unii au reușit să-i impresioneze, alții nu au aplecat urechea atât de ușor la poveștile spuse și și-au continuat de drum. De pildă, o femeie până în 30 de ani,îmbrăcată cu o bluză de trening, o pereche de blugi și niște papuci rupți, s-a așezat în genunchi, pe marginea drumului care duce spre lăcașul de cult și a așteptat minunte-n șir ca cineva să întindă mâna și să-i ofere un ban. De cealaltă parte a străzii, un alt ”vânător„ de bani, aștepta ca cineva să fie impresionat și să-i ofere un ajutor.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024